Parintele Justin: Viata tehnica naste monstri

Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?

Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.

Dar de ce credeți, părinte, că persecuția asta electronică este mai antihristică decât celelalte persecuții păgâne, în care te obligau să te închini şi la idoli?

Pentru că şi viclenia vrăjmaşului e mai mare conform cu vremurile în care trăim. El are mii de ani de experiență şi e normal să îşi desăvârşească metodele de ispitire a lumii. Toate fenomenele care se aplică în istoria omenirii sunt în raport cu gradul de civilizație al omului. Observați acum la ce nivel de cunoaştere a ajuns ştiința, după cum s-a dezvoltat tehnica. Cu cât e mai performantă tehnica oamenilor, cu atât şi persecuția este mai ascuțită şi mai subtilă. Şi pe oamenii aştia îi vad ca pe nişte slugi ale satanei şi eu aşa şi cred „cei care folosesc tehnica asta în rău, în defavoarea omului, sunt nişte înaintemergători ai lui antihrist.

http://www.atitudini.com/2011/02/parintele-justin-viata-tehnica-naste-monstri/

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cap. XXV: Despre nejudecare şi despre blestemata judecare a semenilor [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Sfântul Munte Athos

Un părinte duhovnicesc numit Veniamin, când o persoană care venea la el pentru spovedit vorbea numai despre alţii şi-i judeca pe fraţii săi, îl trimitea pe «penitent» să se corecteze şi să-şi schimbe atitudinea.
Cel mai simplu călugăr dionisiatan, bătrânul David, spunea vizitatorilor săi despre judecare:
– Fiţi atenţi, nu spuneţi că persoana aceea face aşa şi cealaltă face aşa. Dacă faceţi astfel, pierdeţi harul lui Hristos. Chiar dacă vedeţi o persoană comportându-se ca un măgar, să n-o judecaţi. Iubeşte-l pe semenul tău aşa cum te iubeşti pe tine însuţi. Aceasta e ceea ce Hristos ne spune să facem.

chrismon

Un bătrân părinte i-a spus unui călugăr care făcea cu greutate ascultare:
– Ai nevoie de un stareţ pentru timpul când nu ai gânduri bune. Dacă din cauza slăbiciunii omeneşti bătrânul tău greşeşte, gândurile tale îl vor judeca, chibzuind de ce a făcut asta. Dacă, pe de altă parte, el face…

Vezi articol original 855 de cuvinte mai mult

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Este ciparea cainelui Lepadare ? Da este LEPADARE de HRISTOS !!!

ayeaye20

Noi care ne exprimam parerile nu mai ne rugam Dumnezeului nostru ca sa NE DESCOPERE parerea LUI intr’o anumita problema cum
faceau Sfintii de prin Proloage si Pateric nu mai zicem nici macar Doamne arata’mi cum se intelege acest lucru ! nimic si exprimam pareri zicand ca’s ale Sf Traditii si nu ale noastre personale .
Dupa Ruga si dorinta de afla daca e LEPDARE DE HRISTOS ati cipa catelu Dumnezeu se arata prin Sf Parinti si Dumnezeiasca Scriptura asa :

Sf Arsenie Papacioc
Daca te chema sa iti puie 666. NU PRIMESC domne !, eu am CRUCEA domne.NU RENUNT LA CRUCE pentru 18 cifre,666 adunate ca
simple unitati ne da 18.Ca dracu cica e dumnezeu,el a creat lumea si a creat si..18 sunt 9 cete de sus si 9 cete de jos.Cetele de jos sunt 3 cate 3. Intai este arhieria,preotia si diaconia.In runda a doua este monahismul cu…

Vezi articol original 2.801 cuvinte mai mult

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm

Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?

Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.

http://www.atitudini.com/2011/02/parintele-justin-viata-tehnica-naste-monstri/

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Nu mai este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor

Pământul, izvoarele şi apele strigă împotriva nesimțirii noastre

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 30 martie 2012

– Părinte, cum vă explicați faptul că încă mai sunt azi duhovnici, preoți care susțin că nu cunosc problema cipurilor şi ca atare nu găsesc răspunsul potrivit pentru ucenicii lor? Sub pretextul că nu e treaba lor să cerceteze ce conțin aceste cipuri dau un răspuns evaziv celor ce îi întreabă cum să procedeze cu aceste acte biometrice.

– Dragii mei, ieşim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este păstorul cel bun în viața noastră? E preotul. Preoții, păstorii, de la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. În ce constă această răspundere? În propovăduirea adevărului, căci fără adevăr nu există viață: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viața” „spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a Adevărului: preotul. Dar dacă preotul, încă din seminar, apoi în facultate, excelează mai mult în arta fotbalului decât în arta Scripturii, ce să mai ceri de la astfel de preoți? Cum să conştientizeze ei că asistăm la o satanizare a lumii prin implantarea acestor cipuri? Şi, în afară de asta, sunt şi oameni, Dumnezeu să ne ierte, interesați. Le place să fie audiați de public în conferințe şi din slavă deşartă tac şi fac pe plac mulțimii. Nu vedeți că ei (conducătorii) vin cu o melodie aşa de plăcută pentru noi, creştinii, încât să primim cipul ca pe o mare realizare utilă umanității?
Au început de la animale „cipuri în urechi, le-au pus pecețile acestea, nişte clame agățate de urechea animalului. M-am gândit îndată: dacă cipul acesta e aşezat la vaca asta care dă laptele din care mâine se hrănesc copiii de toate vârstele, bătrânii, oamenii, nu cumva drăcovenia asta are efect şi asupra hranei, a circulației sângelui, prin laptele, pe care apoi îl mănâncă omul? Apoi au evoluat cu cipul la om şi au zis că trebuie să aibă copilul mic cip ca nu cumva să fie furat „Aşa că îi pui cip acolo şi îl găseşti îndată. Şi astfel, ani la rândul, obişnuiesc poporul cu aceste cipuri care au, chipurile, efecte benefice. Ei bine, toate drăcoveniile acestea au cu totul un alt scop. În niciun caz unul bun. Pentru că noi am trăit de atâtea amar de veacuri pe aici şi n-am avut nevoie de cipuri. A trebuit să apară aceşti tovarăşi gentili care au grijă să nu ne pierdem şi să ne ofere ei această pază. De ce păzesc populația prin cipuri şi nu vin să vadă unde sunt tinerii noştri care au plecat de la casele lor din țară şi s-au dus argați în Occident? Unde sunt aceşti tovarăşi care să poarte de grijă de nenorociții copii care sunt aruncați pe străzile oraşului şi stau în tuneluri şi sub poduri şi dorm acolo, săracii, fără adăpost? Iar ca să înfiezi un copil din acesta amărât, e atâta lege şi atâtea rânduieli încât trebuie să faci un proces de trei, patru ani să-l poți avea în brațele tale.
Dar nu cipurile vin în ajutorul nostru. Acolo vine satana să ajute, pentru că omul acesta devine o cifră, un număr. A transferat cifra aceasta în satanizarea lui. I-l pui pe frunte, i-l pui pe mână, i-l pui unde vrei şi unde nu vrei. Oare de asta are nevoie țara noastră? Noi avem de format caractere, avem de făcut educație spirituală pentru a realiza omul liniştii, omul păcii, al dragostei, al unității, omul bunătății, pentru a avea o societate sănătoasă bazată pe jertfă şi dăruirea creştină. Cu cipurile nu realizăm nimic decât să ne îmbolnăvim şi noi. Pentru că ei prin cipuri nu te stăpânesc ca pe animal, ci urmăresc să îți stăpânească ființa, ca spirit, ca suflet. Te perverteşte încât nu mai gândeşti. E ca şi cum cineva te-ar pune la curent electric, te aşezi pe scaun şi te aruncă de vreo trei, patru ori în sus şi în jos şi în felul acesta devii un om care ți-ai pierdut şi memorie şi cap; nu mai ai nimic.
În 1949 -1950 era o metodă venită din Răsărit, folosită la anchetele care se făceau în puşcării, căl punea pe scaunul electric pe deținut şi acolo te trezeai că începeai fără să vrei să declari pe placul lor. Omul devenea o epavă, o cârpă care nu mai gândea, rob al unor atei comunişti. Acesta este scopul cipului: desființarea gândirii omului în profunzime, să devină fără Dumnezeu, fără Hristos, adică omul satanizat. Un lucru trebuie judecat după scopul pentru care este creat. Acest cip nu este rău în sine, dar este creat spre a fi implantat în corpul uman, spre satanizarea omului. După scopul pentru care a fost creat, acest cip este demonic.

– Sunt unii care încă vă mai acuză că ați fi zis că acest cip este pecetea finală şi urmează să vină Apocalipsa.

– Aceştia sunt doar nişte agitatori şi dezbinatori. Cine are bunăvoință să înțeleagă ce am spus eu, va înțelege. Scopul acestui cip este implantarea, ce va aduce cu ea şi pecetea Fiarei. Dar numai Dumnezeu ştie când va fi aceasta.

– Părinte, vorbeam dată trecută despre exploatările de la Roşia Montană prin care ni se fură aurul de către nişte firme străine. Acum, prin aceleaşi metode vor să ne fure şi cuprul şi, mai rău decât atât, au în proiect exploatarea de gaz de şist, o operațiune foarte periculoasă pentru populație, prin fracționare hidraulică. Sunt dovezi din Statele Unite şi din alte părți ale lumii cum exploatarea acestui gaz contaminează pânza freatică, otrăvind apa pe care o bem. Cum ne putem opune acestor proiecte?

– Cine au fost toți cei care au exploatat adâncurile pământului şi bogățiile noastre naționale până acum? Tot străinii. Străinii luau veniturile, iar țăranul nostru stătea şi trudea în adâncimea pământului. În 1949 -1950, am intrat într-o zonă minieră. Eram vreo 800 de deținuți politici şi am văzut oamenii aceia slabi, cu ochii duşi în fundul capului, cu obrajii teşiți. La un moment dat, în mină acolo, ce am observat noi? Aruncai, de pildă, un chibrit. Nu prea aveam noi voie să purtăm chibrituri pentru că reprezentam un pericol pentru ei. Dar aşa din întâmplare mai găseam pe la atelierele noastre câte un chibrit, pe ici pe acolo, şi aruncam bățul aprins în şanț, în apa care curgea, pentru că în pământ erau foarte multe izvoare. Sunt pungi de apă înăuntru şi când ai pătruns un izvor din acesta cu perforatorul, inundă tot, de ia şi carnea de pe tine; aşa forță puternică are. Apa aceea este foarte sărată. Cum te-a atins o picătură din apa aceasta, parcă îți perfora corpul şi făcea gropițe în tot corpul. Ei bine, când am aprins noi chibritul, apa aceea s-a aprins şi te uitai cum arde apa. Exact cum ai pune într-un pahar cu apă nişte spirt, păi apa asta arde ca şi spirtul. Când ai aruncat-o, moleculele ei merg una după alta şi iau foc. Era vorba despre acest gaz de şist, pe care vor să îl exploateze ei acum, pentru că nu mai au ce fura de la suprafață, fură din adâncurile pământului. Însă aceste zone au şi un efect foarte negativ pentru că îți infectează aerul, atmosfera.

– Şi aceste exploatări nu vor afecta şi pânza freatică?

– Da, bineînțeles, acest gaz intră prin izvoare, prin toate firele de fântâni, de instalații de apă potabilă. Cum vă spuneam nouă ne afecta şi pielea. Pentru că era o apă foarte concentrată în sare şi de aceea când cădea pe piele făcea o băşicuță care se spărgea şi devenea ca un fel de lepră. Nu există niciun soi de epurare pentru astfel de apă infestată. Vă dați seama dacă o mai şi consumi! Apar bolile psihice şi o transformare a sistemului nervos. Noi, după ce ieşeam din mină, ne îmbrăcam cu cămaşa noastră obişnuită. După trei, patru ore căutai să dai cămaşa jos şi se lua cu tot cu piele, cu acele băşicuțe. Rămâneai ca bolnav de lepră. Ne culcam înapoi, ne odihneam şi dimineața era ca o pojghiță pe toată pielea; îmbrăcam cămaşa din nou, intram în mină, eram pe jumătate carne vie şi începea o altă rafală de otrăvire din sărurile acelea. Şi iată cum ajunge omul otrăvit. Spun aceasta din experiență trăită, simțită pe organismul meu, nu poveşti.

– Dar vedeți, părinte, contrastul… Sfinția voastră şi toți care ați trăit în generația aceasta nu v-ați îmbolnăvit şi ați rezistat până la adânci bătrâneți cu nişte organisme foarte viguroase.

Pe sfinția voastră nu v-a afectat această otravă. Pe când noi imediat ne îmbolnăvim şi avem organismul foarte slăbit. Care este de fapt diferența?

– Diferența este că noi am apucat nişte copilării sănătoase şi am mâncat foarte natural. Eu dacă aş fi mâncat nişte prăjiturele din astea în coşulețe, atâtea chimicale şi E-uri, nu trăiam nici zece zile în mină. Dar am avut vigoare trupească datorită bietei mele mame, Dumnezeu să o odihnească, care ne-a dat tot ce a fost mai bun: hrană curată, sănătoasă şi bineplăcută.

– Nu era şi harul lui Dumnezeu?

– Desigur că e vorba şi de Harul lui Dumnezeu, pentru că noi sufeream şi pătimeam acolo pe nedrept, pătimeam pentru că am avut curajul să înfruntăm fiara roşie a comunismului. Dar dacă azi noi nu mai facem niciun act de sacrificiu, nu ne mai interesează binele aproapelui şi al acestui neam, din care fac parte şi copiii şi rudele noastre, ce har să ne mai cuprindă? Poate prin aceste boli să ne mai mântuim şi noi. Acum nici pământul nu-şi mai dă roadele sale. Nici fructele nu mai au dulceața lor. Venise acum câteva zile cineva şi mi-a adus trei prune: „Părinte, v-am adus nişte prune bune”. Eu nu consum fructele dacă nu sunt la vremea lor, dar am luat aşa de dragul omului. „Ia, taie tu o prună să o mâncăm!” Ei bine, am tăiat pruna aceea în patru şi ori de aş fi mâncat nişte frunze uscate, ori pruna aceea, era acelaşi lucru, niciun gust nu avea. Pentru că toate au o rânduială pe care noi am încălcat-o. Când Dumnezeu a binecuvântat ca omul să-şi ia roadele pământului, apăi a binecuvântat şi cu nişte zile de oprelişti. I-a dat să mănânce luni, i-a dat să mănânce marți, joi, sâmbătă, duminică, dar două zile să ai şi tu o pauză. Să te opreşti puțin de la mărul acesta adamic. Dacă vor păzi oamenii toate rânduielile puse de Dumnezeu, vor mânca roadele pământului şi vor trăi, după cum zice Scriptura. Dar dacă nu vor asculta de poruncile Lui, amărăciune şi război va veni peste neamul omenesc. Şi iată că auzim numai veşti de războaie, că începe vifornița. Dar cel mai important război este războiul acesta sufletesc, dragii mei. Războiul dinlăuntrul nostru, războiul neînțelegerii dintre noi, războiul neînfrânării noastre. Toate aceste boli şi infestări ale mediului în care trăim sunt îngăduite de Dumnezeu şi ele vin cumva să ne trezească, să ne aducă la o realitate. Iată că şi pământul, şi izvoarele şi apele strigă împotriva nesimțirii noastre.

– Oamenii sunt necăjiți, părinte, au ieşit în stradă şi au protestat împotriva acestor măsuri de exploatare a gazului de şist. Dar nu au nicio susținere din partea statului român. La cine să strige?

– Parlamentarii noştri nu au cum să îi susțină pe bieții oameni, pentru că sunt plătiți să tacă, să mușamalizeze adevărul de orice natură, morală, religioasă, economică, politică. Ei nu au voie să vorbească decât ce li se dictează. Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Aceste manifestări ale oamenilor nici nu le iau în seamă, pentru că noi pentru ei reprezentăm prostimea, mulțimea, rasa inferioară. Dar totuşi nu vor să rămână în istorie drept prigonitori, ci vor să fie populari şi iubiți ca nişte zei de popor. De aceea s-ar putea să ajute la ceva protestele şi glasurile bieților oameni. Atunci când nu există glas care să mai strige, ei domină în linişte, înseamnă pentru ei că au dreptatea de partea lor. Ei vor să figureze ca binefăcătorii noștri, şi nu ca prigonitori şi ucigaşi.
La ora actuală avem nevoie de o preoțime de elită, oameni de sacrificiu, care într-adevăr își pun viața pentru ucenicii lor. Dar atâta vreme cât nu vom avea păstori care să învețe drept cuvântul Domnului vom veni într-o rătăcire şi pierzare a neamului nostru. Se vede din greutățile cu care ne confruntăm azi că nu este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor, nu este nici binecuvântare peste roadele pământului, nu este nici sațiu. Dar dacă tu vinerea şi în post vii cu fripturi la grătar şi te pui cu tot dinadinsul împotriva rânduielii lui Dumnezeu, cât crezi că va mai îngădui Dumnezeu? De aceea şi cad oamenii în boli foarte grele azi. Oamenii s-au abătut de la rânduielile lui Dumnezeu, făcându-şi voile lor. Nici bunurile pământului nu mai sunt după rânduială. Dumnezeu ne pedepseşte şi îngăduie aceste exploatări otrăvitoare, zăcăminte, care apar la suprafață. Ca şi pe vremea lui Noe, când nu ne vom aștepta, va veni mânia lui Dumnezeu peste noi. „De aceea privegheați că nu ştiți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

– Ierarhii Bisericii Greciei însă, sunt mult mai implicați în viața poporului şi iau atitudine alături de popor atunci când sunt asupriți de conducătorii lor. Însuşi poporul grec e mult mai informat şi luptător pentru nişte adevăruri, atât ale neamului lor, cât şi ale Bisericii. Ei veghează. La noi de ce nu se mai întâmplă acest lucru?

– Domnule, grecii au o energie deosebită, pentru că au şi o origine foarte bună, un popor înzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, dar şi cercat. Aceste greutăți şi valorile morale şi spirituale pe care le-au avut, i-au făcut mai bătăioşi. Şi noi am trecut prin încercări şi războaie de apărare, după cum ştiți, dar, dragii mei, la noi este o boală în popor, ascultarea asta prostească. Să nu cumva să tulburăm. Dar ce să tulburăm când situația deja e tulbure? Astăzi a nu tulbura înseamnă de fapt a nu limpezi. Pune într-un pahar de apă tulbure o picătură de var şi ai să vezi cum tulburarea se lasă la fund şi poți bea paharul cu apă curată. Ei, bine, acesta este Creştinismul. Creştinismul este picătura de var care limpezeşte apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei şi restabili potabilitatea ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede. Singura limpezire care ni se dă nu este decât picătura de sânge a martirilor noştri. Ce este sângele martirilor? Sămânța creştinismului. Şi eroii noştri, martirii Bisericii şi neamului nostru care zac necanonizați, din puşcăriile Aiudului, Gherlei, Piteştiului „aceştia trebuie să fie modelul şi ajutorul nostru.
Creștinii noştri să ia aminte la episcopii Bisericii noastre surori, a Greciei, şi să le urmeze faptele şi sfaturile. Dacă Dumnezeu mai grăieşte prin acei ierarhi de valoare, înseamnă că nu ne-am pierdut nici noi. Nu avem dreptul să spunem că nu ştim, doar că nu am vrut să ştim! Când există azi atâtea mijloace de informare „Dacă te minți pe tine însuți, atunci şi supuşii tăi devin nişte oameni pervertiți. Acesta este şi scopul lor, de a lăsa o turmă fără păstor. Să luăm exemplul Greciei. Românul se subestimează: „a, păi eu nu pot”. Dar bulgarul cum poate, măi? Alții cum pot, măi, să își exploateze singuri bunurile pământului în care locuiesc, să îşi păstreze Biserica ortodoxă, curată şi invincibilă?
Trăim vremuri anevoioase, dar cu ajutorul Domnului vom birui pentru că Duhul Sfânt pluteşte încă deasupra acestui pământ românesc. Noi, călugării, dacă am fi mai treji, iar mănăstirile ar fi într-o înțelegere, am face lucruri frumoase împreună. Creştinul nostru nu este informat, nu este impulsionat. Şcoala nu-i spune, Biserica nui spune. Ierarhii au nevoie uneori de spatele nostru, pentru că ei n-au curajul să vorbească.

– Părinte, cunoaşteți minunea de la Iași, unde patru ani consecutiv sfintele moaşte ale martirilor de la Aiud şi din alte temnițe comuniste au izvorât mir abundent, cu o mireasmă cerească. În afara faptului că nimeni nu ia în considerare, la nivel înalt, aceste minuni, care credeți că este mesajul pe care vor să îl transmită aceşti martiri ai noştri?

– Sfinții nu au nevoie de noi, de preamărirea noastră. Ei sunt sfinți oriunde şi oricând. Ei au nevoie de noi numai în măsura în care le cerem ajutorul. Dacă le cerem ajutorul, vin şi ei în ajutorul nostru, iar dacă noi nu le cerem, ne lasă singuri. Dar unde ajungem noi fără ajutorul lor? Să ne rugăm către sfinți! Acesta este mesajul lor. Sfinții vor să vină în ajutorul nostru, numai că prea puțin îi chemăm. Aceşti sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreață şi frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieții lor. Acesta este de fapt un al mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colțurile lumii „mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea. Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim şi anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii şi al laşității şi învierea noastră în duhul martirilor şi al sfinților închisorilor comuniste. Hristos a înviat!

interviu apărut în revista ATITUDINI, NR. 22

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Toleranta care duce la lepadare: De teama sa nu fim numiti extremisti, renuntam sa mai fim crestini

Toleranta care duce la lepadare: De teama sa nu fim numiti extremisti, renuntam sa mai fim crestini

 

“Ai grija sa nu fii fundamentalist!” Asa se formuleaza sau se defineste unul dintre cei mai nocivi virusi mentali care au infestat vreodata popoarele lumii. Astazi nu ti se mai zice: „ai grija sa nu privesti cu pofta la femeie straina”, „sa nu minti”, „sa nu judeci sau sa mahnesti pe aproapele”; nici macar „sa nu desfranezi”, „sa nu furi” si „sa nu ucizi” nu ti se mai spune. Dimpotriva: „Baga de seama sa nu fii extremist!”.

Ai dreptul „sa iubesti” si „sa-ti refaci viata” (ori de cate ori se intampla), ai „dreptul asupra propriului corp”, adica esti libera sa faci avort, ba chiar ti se recomanda pentru o multime de motive. La fel, ti se cere sa cunosti cat mai multe religii si sa fii deschis la inchinarea la cat mai multi dumnezei, ca doar „Dumnezeu e acelasi”. Altfel, te numesti fundamentalist.

Nu se scapa nici o ocazie in spatiul public pentru a se face rechizitoriul fundamentalismului. Eventual, se manipuleaza in asa fel faptele si sensurile incat extremismul musulmanilor sa se extinda si asupra imaginii crestinilor. Si de atatea ori ni se repeta aceste lucruri incat pana la urma, ajungem si noi sa credem in ele — sau, cel putin, sa ne autocenzuram in marturisirea adevarului, in manifestarea ca si crestini. Nu cumva sa zica lumea ca suntem fundamentalisti!

Ba, mai mult, se naste un fel de crestinism relativist, al jumatatilor de masura, al sferturilor si zecimilor de masura. Adica, ceva de genul: „Auzi draga, asta tine tot postul – credinciosi suntem si noi, dar nici chiar asa!”. Sau: „Astia sunt extremisti rau de tot, cica nici la televizor nu se uita!”. Intotdeauna exista o stacheta si mai jos, care indica ceea ce este de bon ton, pentru ca „o face toata lumea”. Dar oare crestinismul inteles si trait astfel ne mai poate mangaia si odihni sufleteste? Ne mai poate lumina mintea cu intelesuri dumnezeiesti? Acest fel de cres­tinism ne mai poate oare mantui?

Ati constientizat oare vreodata ca virusul autocenzurii, de teama sa nu fim luati drept fundamentalisti, ne impune tot timpul sa traim si sa gandim intr-un duh complet strain Evangheliei? V-ati gandit vreodata ca atunci cand lumea se va afla intr-un stadiu avansat al patologiei obsesiei de a nu fi extremist ni se va impune sa ne lepadam de Sfanta Scriptura, ca fiind o carte extremista, homofoba si incorecta politic? In unele parti ale lumii occidentale, lucrul acesta a inceput sa fie afirmat deja pe fata. Si, in contextul credintei in corectitudinea politica, cei ce o fac sunt consecventi cu ei insisi, caci Biblia este o carte prin excelenta fundamentalista, dupa cum este definit astazi acest virus. Ca doar Dumnezeu spune: „Eu sunt Cel ce sunt; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!” (Ies 20:3), iar in Cartea Psalmilor se precizeaza clar: „Toti dumnezeii neamurilor sunt draci” (Ps. 95:5).  Mantuitorul nu lasa loc de confuzii, spunand: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata; nimeni nu vine la Tatal meu decat prin Mine” (Ioan 14:6) – deci nu prin Buddha, Brahma, Mahomed sau prin altcineva.

De asemenea, insasi viata Fiului lui Dumne­zeu, Care S-a facut om, este o marturie graitoare a lipsei de echivoc a Evangheliei – sau daca vreti, in mentalitatea zilei, a fundamentalismului ei.

Domnul Iisus Hristos, incepand de la ispita de pe Muntele Karantaniei si pana la suirea pe Cruce, nu este deloc preocupat sa nu scandalizeze prin marturisirea adevarului, sa nu creeze impotriviri prin incalcarea traditiilor omenesti.

Cautati sa Ma omorati, pentru ca cuvantul Meu nu incape in voi. Eu vorbesc ceea ce am vazut la Tatal Meu, iar voi faceti ceea ce ati auzit de la tatal vostru. (Ioan 8:58)Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru.” (Ioan 8:44).

Oare cum ar raspunde mentalitatea corect politica a zilei la ispitirile diavolului de pe Muntele Karantaniei: „Si I-a spus diavolul: Daca esti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre sa se faca paine” (Luca 4:4) ? Am mai zice noi astazi precum Mantuitorul: „Scris este ca nu numai cu paine va trai omul, ci cu orice cuvant al lui Dumnezeu”? Sau ne-am gandi sa nu fim atat de extremisti si sa luam ce este bun din ceea ce ni se ofera: „Oare nu putem face ciment sau scoate piatra de constructii din pietrele astea, dupa care sa le vindem si sa ne imbogatim?”…

Dar la ispitirea diavolului: „Tie iti voi da toata stapanirea aceasta si stralucirea lor, caci mi-a fost data mie si eu o dau cui voiesc; deci daca Tu te vei inchina inaintea mea, toata va fi a Ta” (Luca 4:7-8), am mai raspunde noi precum Man­tuitorul: „Mergi inapoia Mea, satano, caci scris este: «Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti»” (Luca 4:9)? Sau, ca sa nu cadem in fundamentalism, ne-am gandi: „Pe fata ma inchin astuia, dar in inima mea imi pastrez credinta cea adevarata in Dumnezeu. Iar de bogatia pe care o voi castiga astfel ma voi folosi ca sa fac mult bine: voi ridica spitale, voi face asistenta sociala si sponsorizari la biserici — si uite asa imi castig si sufletul!”

Mantuitorul a fost prigonit pentru ca marturisea adevarul despre lume si ii chema pe oameni la adevarata pocainta. Nu cumva noua ne este teamaca vom fi luati drept fundamentalisti daca-i sfatuim pe ceilalti sa-si asume o viata si o marturisire crestina? Sau vom spune: „Ia sa-mi vad eu de treaba mea, ca, pana la urma, fiecare cu credinta lui…” Oare oamenii care gandesc asa cunosc cuvantul Mantuitorului, Care spune: „Cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui sau cu sfintii ingeri” (Marcu 8:38)?

Iisus Hristos ar fi putut foarte usor sa scape de ura si prigoana carturarilor si a fariseilor. Trebuia doar sa le vorbeasca putin mai frumos, mai cu ocolisuri, mai diplomatic, facandu-se totodata exponent al poporului in lupta pentru eliberarea poporului evreu de sub romani… Atat trebuia, sa le treaca cu vederea ipocrizia si fanatismul sau, cel putin, sa nu le stigmatizeze in fata multimii. Atunci, toata clasa politica a Israelului l-ar fi proclamat profet si conducator mesianic al poporului. Insa Mantuitorul a fost cu totul extremist pentru duhul lumii! Pana intr-atat incat nici cu Pilat nu a vrut sa vorbeasca, sa-i explice, sa-l roage sa-L elibereze. El s-a lasat complet in mainile Tatalui, pentru a mantui lumea! Si, ca rod al acestei atitudini fundamentaliste pe care a avut-o, Fiul lui Dumnezeu a fost rastignit, a murit pe cruce, a fost ingropat si a treia zi a inviat. In cele din urma, invierea lui Hristos, invierea mortilor si mantuirea noastra au fost posibile numai pentru ca Fiul lui Dumnezeu, de la nastere si pana la moartea pe Cruce, a spus lumii adevarul privind pacatele ei, privind calea cea stramta, judecata care va sa vina si imparatia Cerurilor. Cu alte cuvinte, in mentalitatea comuna a zilelor noaste, pentru ca a fost fundamentalist.

Oare prin teologia jumatatilor de masura – si cu lumea, si cu Dumnezeu – ne vom putea mantui? Nu ni se pare ca acest „si cu lumea, si cu Dumnezeu” a ajuns in zilele noastre sa fie mai mult cu lumea si mai deloc cu Dumnezeu?!

In intreaga istorie a crestinismului, de la martirii primelor secole si pana la cei din pus­cariile comuniste, de la ascetii pustiei Egiptului si pana la cuviosii parinti ai zilelor noastre, crestinii au marturisit cu putere in mijlocul lumii in care au trait credinta in Hristos, s-au nevoit, au rabdat, au suferit pentru Evanghelie, pentru a dobandi harul Duhului Sfant aici pe pamant si a castiga astfel Imparatia Cerurilor.

Acesta este mesajul Invierii lui Hristos: fa­ra asumarea unei vieti cu adevarat cres­tine, a caii celei inguste si a crucii, nu se poate intra in imparatia lui Dumnezeu. Totul este sa scoatem cat mai mult din viata noastra duhul lumii, al relativismului, al amestecului binelui cu raul, adevarului cu minciuna si luminii cu intunericul. Pe masura ce vom reusi aceasta, s-ar putea sa fim tot mai mult aratati cu degetul de catre lume, ca fiind fundamentalisti, dar vom simti tot mai mult prezent Duhul lui Dumnezeu in inima noastra. Atunci nu ne va mai fi frica de ceea ce spun oamenii si legile strambe ale acestei lumi, ci vom fi cuprinsi de dorinta de a ne impartasi cat mai mult din Adevarul care este Hristos – si asa vom trai cu adevarat, si intens, Invierea lui Hristos, poarta vietii vesnice. Hristos a inviat!

 (de Gheorghe Fecioru, editorial aparut in revista Familia Ortodoxa nr. 4/201

preluat de pe blogul apologeticum

http://www.apologeticum.ro/2011/05/toleranta-care-duce-la-lepadare-de-teama-sa-nu-fim-numiti-extremisti-renuntam-sa-mai-fim-crestini/

Publicat în Uncategorized | 3 comentarii

Este ciparea cainelui Lepadare ? Da este LEPADARE de HRISTOS !!!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu